Cu mai puțin de două luni până când Marea Britanie ar urma să iasă oficial din Uniunea Europeană, mult-temutul exod al bancherilor de investiții din Londra încă nu s-a materializat.
Persoane din Vaslui și Focșani au fost relocate pentru a lucra pentru fabrici din Cluj, iar Târgu Jiu, Petroșani și Rovinari asigură angajați pentru fabricile din Timiș, în condițiile în care angajatorii nu mai găsesc personal pe piețele locale. Astfel, deși era considerată inițial o anomalie, relocarea „cu totul” din localitățile cu șomaj ridicat în zone dezvoltate a început să fie adoptată de tot mai multe companii. Experiența nu este un „must”, printre cei relocați regăsindu-se și persoane care nu au lucrat niciodată.